Mitul lui Dracula

Mitul lui Dracula

Mitul lui Dracula este rezultatul unui amestec de fapte istorice, bază pentru nenumărate legende legate de domnia lui Vlad Ţepeş, dar şi a consemnărilor unor cronicari din acea vreme, care îl pun pe voievod într-o lumină mai puţin favorabilă şi care au fost şi mai mult amplificate de asemănările cu personajul de ficţiune al romanului lui Bram Stoker. Astfel, Bram Stoker s-ar fi putut inspira cu uşurinţă din câteva gravuri săseşti din secolul al XV-lea, unde Vlad Ţepeş era descris ca un monstru, un mare amator de cruzimi, un tiran sângeros, pentru a creiona personalitatea personajului sau de roman. Deşi, acest personaj este unul fictiv, faptele Contelui Dracula, dar şi sfârşitul acestuia au la baza credinţele populare străvechi ale poporului român în existenţa unor forţe ale răului: vampirii sau strigoii.

În credinţa populară, vampirii sunt de fapt oameni morţi care în urma unei pedepse sau a unui blestem din timpul vieţii, îşi părăsesc noaptea mormântul şi rătăcesc printre oamenii vii, bându-le sângele, ca fiind singurul lor mod de hrană.

Este de menţionat faptul că şi în satele Branului se păstrează credinţa cu privire la existenţa unor duhuri rele numite steregoi (varianta a strigoiului). Bătrânii satelor îşi amintesc că până în urmă cu o jumătate de secol se credea că existau anumiţi oameni în viaţa – strigoi – care ziua duceau o viaţă normală, iar în timpul nopţii în somn, sufletele lor părăseau trupul şi bântuiau prin sat şi chinuiau oamenii în somn. Aceste duhuri rele bântuiau de la miezul nopţii până la primul cântat al cocoşilor, când nu mai aveau puterea de a pricinui rele oamenilor.

Credinţa în strigoi şi celelalte duhuri rele reprezintă o componentă a mitologiei populare. Ea poate fi povestită, imaginată de fiecare individ. Dar dincolo de acest univers imaginar populat cu vampiri şi fantome, turistul poate întâlni la Bran o realitate care-i va bucura şi odihni sufletul.

Ca personalitate istorică acesta sugerează un simţ al dreptăţii ieşit din comun, pe care l-a pus în practică prin mijloace extrem de crude, dar care nu se reflectă şi în personajul Dracula, transpus atât în roman cât şi pe marele ecran. În schimb, construcţia personajului din roman, diferă foarte mult de modul în care erau descrişi majoritatea vampirilor şi forţele răului în acele vremuri, ca fiind nişte creaturi hidoase, de cele mai multe ori respingătoare şi a căror natură malefică poate fi cu uşurinţă recunoscută de oameni. Contele Dracula este descris ca fiind fermecător, ceea ce îl ajută să îşi ascundă adevăratele intenţii, cu o forţă fizică nemaintâlnită şi imunitate la metodele obişnuite de atac.

Trebuie recunoscut faptul că dacă Bram Stoker nu ar fi scris romanul în anul 1897, Dracula/Vlad Ţepeş ar fi rămas necunoscut în afara României. Deşi romanul trece cu mult de limita reală şi istorică, investirea lui Vlad Ţepeş cu atributele unui vampir, îl face să aibă o notorietate extrem de mare şi persistenţa în timp.

Una dintre legende spune că Vlad Ţepeş, plecat la luptă, îşi lasă soţia mult-iubită, Elisabeta, singură în castel. Turcii pun la cale un plan în urma căruia ataca castelul iar regina se sinucide. Vlad Ţepeş se întoarce acasă şi îşi găseşte soţia într-o baltă de sânge, fapt pentru care, plin de durere îl huleşte pe Dumnezeu şi îşi vinde sufletul Diavolului, în schimbul nemuririi.

O altă legendă spune că transformarea lui Vlad Ţepeş în Contele Dracula, cel însetat de sânge se datorează faptului, că potrivit obiceiului din acea vreme, învingătorul unei lupte îşi potolea setea cu sângele celor învinşi.

Cu imaginea fiorosului Dracula în gând, venit la Bran, turistul va putea întâlni în pitoreştile locuri din această zonă de munte ciobani cu turme la păscut sau la cositul ierburilor, ale căror femei ţes la război textilele ce împodobesc interioarele caselor sau pregătesc mâncăruri tradiţionale (bulzul ciobănesc, pastrama, laptele bătut etc.) atât în propria gospodărie cât şi în pensiuni pregătite anume pentru cei ce vor să petreacă la Bran de la răsăritul şi până la apusul soarelui şi chiar peste noapte când poate, în vis, va veni şi Dracula vampirul a cărui forţă se va ofili la vederea căţelului de usturoi aşezat de gospodină deasupra uşii la intrare pentru că aşa ştie ea din bătrâni ca se apăra casa de duhurile rele.

Dracula este încă în viaţă, are peste 500 de ani, iar dacă ar fi fost un personaj exclusiv pozitiv am fi avut un loc pentru el în calendarul ortodox până acum. Dar el a trăit înainte de a se fi născut, oricât de ciudat ar părea, multe dintre faptele sale crude fiind făcute înainte de perioada sa de domnie.

În mod sigur, faima lui Dracula îşi are întâi de toate originea în revanşa lui Matei Corvin, mândrul rege ungur de origine romană şi a populaţiei de origine germană de la graniţa sudică a Transivaniei. Aceasta era frontiera pe care domnitorii din Valahia o treceau cu uşurinţă în timpul vremurilor grele.

Expediţiile lui Vlad în Transilvania au făcut să se verse mult sânge, iar sângele este sursa poveştilor despre vampiri. Aşadar, legenda s-a amestecat cu realitatea, iar ficţiunea a început astfel să lucreze.